class=
 
 
   
 
Din 2005, creștem alături de copii.
Din 2021, într-un spațiu construit special pentru ei.
 

 

Despre noi

Grădinița "Albă ca Zăpada" din Năvodari și-a început activitatea în anul 2005, construind de-a lungul anilor o experiență solidă în educația timpurie și o relație bazată pe încredere și colaborare cu familiile copiilor.

     
 

Un sediu creat pentru copii

În 2021, grădinița a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu inaugurarea actualului sediu. Clădirea a fost construită special pentru învățământul preșcolar, cu respectarea cerințelor și normativelor specifice privind construcția și dotarea grădinițelor. Sălile de grupă luminoase și generoase, spațiile adaptate vârstei copiilor și zonele destinate activităților și jocului creează un mediu modern, sigur și primitor.

     
Educație centrată pe copil

Pentru noi, grădinița este locul în care copilul trebuie să se simtă în siguranță, înțeles și încurajat să descopere. În același timp, educația timpurie reprezintă o etapă esențială în formarea sa și în pregătirea pentru următorul pas important: școala.

Prin joc, învățare și experiențe adaptate vârstei, urmărim dezvoltarea limbajului și a gândirii, a autonomiei, creativității și curiozității, dar și formarea deprinderilor de lucru, a capacității de comunicare și relaționare și a încrederii în propriile forțe.

Pregătirea viitorului școlar înseamnă pentru noi mai mult decât acumularea de cunoștințe. Înseamnă formarea unui copil autonom, echilibrat, curios și responsabil, capabil să se adapteze, să învețe și să relaționeze - competențe care îi vor fi necesare nu doar la școală, ci pe tot parcursul vieții.

Program: luni-vineri, 08:00-17:00    |    Telefon: 0770 414 030