GrădinițaAlbă ca ZăpadaNăvodari, Constanța
Grădinița Albă ca ZăpadaNăvodari, Constanța Grădinița Albă ca ZăpadaNĂVODARI · CONSTANȚA
Grădinița Albă ca Zăpada

Primii pași la grădiniță

Un ghid scurt pentru întrebările de dinaintea primei zile.

Începem cu o vizită

Vă invităm să descoperiți grădinița noastră, să cunoașteți echipa și mediul în care copiii învață, se joacă și se dezvoltă armonios. Vă vom prezenta programul educațional și vom răspunde cu drag tuturor întrebărilor dumneavoastră.

Dacă vizita la grădinița noastră v-a oferit încrederea că ați găsit locul potrivit pentru copilul dumneavoastră și ați decis să faceți parte din familia „Albă ca Zăpada”, vă vom îndruma cu drag în parcurgerea etapelor de înscriere.

Acestea includ completarea documentelor necesare, prezentarea documentului medical de intrare în colectivitate și semnarea contractului educațional.

Informațiile privind taxele și programele disponibile pot fi consultate în secțiunea „Program și tarife” a site-ului sau pot fi solicitate la secretariatul grădiniței.

Solicită o vizită

Acomodarea copilului

Primele zile la grădiniță sunt pline de emoții, atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. Știm cât de important este ca fiecare copil să se simtă în siguranță, înțeles și înconjurat de grijă atunci când descoperă un mediu nou.

De aceea, acomodarea se realizează cu răbdare, blândețe și respect pentru ritmul fiecărui copil. Educatoarele urmăresc cu atenție reacțiile și nevoile celor mici și colaborează permanent cu familia pentru ca această perioadă să fie cât mai firească și liniștită.

Pentru copiii din grupa Baby, acomodarea se desfășoară progresiv. În primele zile, timpul petrecut la grădiniță poate fi mai scurt, urmând să crească treptat, în funcție de felul în care copilul se adaptează.

Pe parcursul acestei perioade, plecarea în jurul orei 12:00 poate reprezenta o etapă intermediară, fără să fie o regulă obligatorie pentru toți copiii. Ulterior, copilul ajunge treptat la programul pentru care este înscris.

Încurajăm părinții să păstreze o comunicare deschisă cu educatoarea și să aibă încredere în procesul de acomodare. Fiecare pas înainte, oricât de mic, este important.

Ne dorim ca fiecare copil să vină cu drag la grădiniță și să descopere, zi după zi, un loc în care se simte acceptat, protejat și încurajat.

Ce pregătim pentru prima zi?

Prima zi la grădiniță este un moment special, iar câteva lucruri pregătite din timp îl vor ajuta pe copil să se simtă confortabil și încrezător în noul său mediu.

Ce vă recomandăm să pregătiți:

  • Haine de schimb, potrivite anotimpului, pentru situațiile în care este necesară schimbarea îmbrăcămintei.
  • Încălțăminte de interior, comodă, ușor de încălțat și potrivită activităților zilnice.
  • Scutece de unică folosință, numai pentru copiii care încă le folosesc.
  • Alte obiecte personale, dacă sunt necesare, conform recomandărilor educatoarei.

Ce asigură grădinița?

Pentru copiii înscriși la programul prelungit, grădinița pune la dispoziție paturi individuale și lenjerie de pat, asigurând inclusiv spălarea și igienizarea acesteia.

De asemenea, grădinița asigură materialele și consumabilele obișnuite necesare igienei și îngrijirii copiilor. Nu este necesar ca părinții să aducă lenjerie de pat sau produse obișnuite de igienă.

Un aspect important pentru sănătatea copilului

Vă rugăm să ne comunicați la înscriere eventualele alergii, intoleranțe alimentare sau alte nevoi individuale ale copilului. Dacă acestea sunt identificate ulterior, este important să informați grădinița, astfel încât să putem adapta îngrijirea și alimentația la nevoile sale.

Pentru informații despre documentele necesare înscrierii, consultați secțiunea „Pașii înscrierii”.

Ne dorim ca fiecare copil să înceapă această nouă etapă cu bucurie, având alături o echipă atentă la nevoile sale.

Pașii înscrierii →

Sosirea și plecarea

Pentru ca fiecare zi să înceapă într-o atmosferă liniștită și organizată, vă recomandăm să respectați programul de sosire și preluare a copiilor.

Sosirea la grădiniță

Copiii sunt așteptați între orele 07:45 și 09:00, intervalul recomandat fiind 08:00–08:30, pentru a putea participa de la început la activitățile zilnice.

La sosire, copiii sunt preluați de personalul grădiniței. Copiii din grupa Baby sunt însoțiți de părinți sau reprezentanții legali până în sala de grupă, pe tot parcursul anului școlar.

Dacă, din motive justificate, copilul va ajunge după ora 09:00, vă rugăm să anunțați în prealabil personalul grădiniței.

Plecarea copiilor de la programul normal

Pentru o preluare organizată, sunt recomandate următoarele intervale:

  • Grupa mică: 12:15–12:30
  • Grupa mijlocie: 12:30–12:45
  • Grupa mare: 12:45–13:00

La plecarea de la programul normal (scurt), copiii Baby sunt preluați direct din sala de grupă. În perioada de acomodare, ora plecării se stabilește individual, în colaborare cu educatoarea.

La solicitarea părinților, copiii înscriși la programul normal pot rămâne și pentru servirea mesei de prânz, urmând să fie preluați cel târziu la ora 13:45. Pentru această facilitate nu se percepe o taxă suplimentară de școlarizare, părinții achitând numai contravaloarea meniului alimentar.

Plecarea copiilor de la programul prelungit

Copiii pot fi preluați în funcție de programul familiei, dar nu mai târziu de ora 17:00.

La plecarea de la programul prelungit (lung), copiii Baby sunt aduși de personalul grădiniței la intrarea în unitate, unde sunt încredințați părinților, reprezentanților legali sau persoanelor autorizate în prealabil. Părinții nu urcă la dormitorul de la etajul 1 pentru preluare.

Siguranța copiilor

Pentru siguranța celor mici, copiii sunt încredințați exclusiv părinților, reprezentanților legali sau persoanelor autorizate în prealabil.

Vă mulțumim pentru colaborare și pentru respectarea programului, care ne ajută să oferim copiilor o zi echilibrată și bine organizată.

Documente și proceduri →

Aproape de copil, prin Kinderpedia

La Grădinița Albă ca Zăpada, legătura dintre familie și cadrele didactice continuă și dincolo de poarta grădiniței. Prin Kinderpedia, părinții descoperă momentele din activitatea copiilor, urmăresc informațiile publicate de echipă și păstrează un dialog apropiat cu cadrele didactice.

O fereastră către ziua copilului

Daily Timeline și News Feed reunesc actualizările și momentele împărtășite de echipă. În Foto și Video, familiile pot regăsi albumele activităților: joacă, descoperiri, proiecte și bucurii trăite împreună.

Comunicare și informații la îndemână

Mesaje Rapide și Live Chat sprijină comunicarea în aplicație. Evenimentele, documentele, chestionarele și notificările ajută familia să urmărească anunțurile și să participe la viața grupei.

Anunțarea absențelor

Dacă cel mic nu poate ajunge la grădiniță, vă rugăm să ne anunțați prin Kinderpedia, pentru a putea organiza corespunzător activitățile și serviciile de masă.

Meniul săptămânal

Prin Kinderpedia vă comunicăm meniul alimentar aplicabil în săptămâna respectivă, inclusiv eventualele modificări determinate de sărbători, evenimente sau necesități organizatorice.

Prezență și progres

Aplicația include rubricile Check-in, Raport prezență și Fișă de Progres, pentru evidența participării și observațiile consemnate de echipă. Meniul include și Incidente/Accidente, pentru informațiile înregistrate în această secțiune.

Cum începi?

Solicită secretariatului invitația și îndrumările pentru activarea contului. După activare, folosește contul personal pentru a consulta informațiile distribuite familiei tale. Rubricile vizibile și conținutul disponibil depind de rolul contului, de setările grădiniței și de informațiile publicate de echipă.

Pentru sprijin la utilizare, contactează secretariatul sau consultă tutorialele oficiale. Pentru o situație urgentă, sună direct grădinița la 0770 414 030.

Ghidul oficial Kinderpedia pentru părinți ↗

Masa și programul

La Grădinița „Albă ca Zăpada”, fiecare zi este organizată astfel încât copiii să se bucure de un echilibru între învățare, joacă, mișcare, alimentație și odihnă, într-un mediu sigur și prietenos.

Alimentația copiilor

Mesele sunt pregătite și furnizate de firma de catering cu care colaborează grădinița, iar costul acestora este achitat separat de taxa de școlarizare.

Părinții care nu optează pentru micul dejun oferit prin catering pot trimite micul dejun de acasă, cu respectarea regulilor de igienă și siguranță alimentară ale grădiniței. Această posibilitate se aplică exclusiv micului dejun.

Pentru copiii cu alergii sau intoleranțe alimentare declarate, colaborăm cu furnizorul de catering pentru adaptarea meniului la nevoile individuale, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de părinți.

Pe site puteți consulta cele patru variante de meniu săptămânal, utilizate prin rotație. Ordinea acestora poate fi modificată în funcție de sărbători, evenimente sau alte necesități organizatorice. Meniul aplicabil în săptămâna curentă este comunicat părinților prin Kinderpedia.

Programul normal

Programul normal se încheie la ora 13:00.

La solicitarea părinților, copiii pot rămâne pentru servirea mesei de prânz, urmând să fie preluați cel târziu la 13:45. Nu se percepe o taxă suplimentară de școlarizare, fiind achitată exclusiv contravaloarea meniului alimentar.

Această facilitate nu include programul de somn.

Programul prelungit și odihna

Programul prelungit se desfășoară până cel târziu la ora 17:00.

În intervalul 13:00–15:45 sunt organizate masa de prânz, pregătirea pentru odihnă, somnul și activitățile de după odihnă.

Fiecare copil beneficiază de un pat individual și de lenjerie de pat asigurată și igienizată de grădiniță.

Somnul nu este impus copiilor care nu reușesc să adoarmă. Aceștia pot rămâne liniștiți în pat, fără a-i deranja pe ceilalți copii.

Pe întreaga durată a programului de odihnă, copiii sunt supravegheați permanent de personalul grădiniței.

Meniul săptămânal

Vă invităm să consultați secțiunea „Meniul săptămânal” pentru a descoperi variantele de meniu oferite copiilor.

Meniul săptămânal →